VIDEO Becali s-a dat în stambă la nunta fiicei sale. Afaceristul a aruncat cu teancuri de bani în muzicanţi şi a dat bacşiş fiecărui ospătar o mică avere

Publicat: 13 oct. 2019, 14:57 Autor: Loredana Vedete

Fiica cea mai mare a lui Gigi Becali, Theodora, 24 de ani, s-a căsătorit sâmbătă cu Mihai Theodor Mincu, un aromân dintr-o familie înstărită.

Becali s-a dat în stambă la nunta fiicei sale. După cununia religioasă, care a avut loc la Biserica Sfântul Spiridon Nou, patronul clubului FCSB a organizat petrecerea cu peste 700 de invitaţi la Palatul Snagov.

Becali s-a dat în stambă la nunta fiicei sale

Nunta a fost prezentată de Cătălin Măruţă, iar de pe scenă n-a lipsit nici soţia prezentatorului TV, Andra. Clejanii au contribuit si ei la atmosfera de petrecere, dar piesa de rezistenţă a evenimentului a reprezentat-o formaţie Pindu, trupă renumită în cercurile machedoneşti. Pentru că mirii îşi doreau formaţia ce fusese deja rezervată de alţi nuntaşi, patronul FCSB le-ar fi plătit acelora 20.000 de euro ca să i se cedeze lui muzicanţii.

Extravaganţele lui Becali nu s-au oprit însă la coloana sonoră a evenimentului. Gigi Becali a dansat şi a cântat pe muzică machedonească şi a aruncat cu sute de bancnote în membrii formaţiei Pindu, iar la finalul serii i-a înşirat pe ospătari să le mulţumească. Şi nu le-a strâns doar mâna, ci le-a dat fiecăruia câte 200 de euro!

Publicat: 13 oct. 2019, 14:57 Autor: Loredana Vedete
Pe aceeași temă
×